(foto) #youth4NATO. Studenții de la Academia Militară a Forțelor Armate au aflat mai multe despre activitățile NATO în cadrul unei lecții publice

DSC_0173

Proiectul „Tineri pentru NATO – 70 de ani de pace și securitate în Europa” continuă. De data această, prin intermediul unei lecții publice au fost informați studenții de la Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”. Împreună cu cei trei invitați, studenții au aflat mai multe despre domeniile de cooperare dintre NATO și Republica Moldova, dar și alte aspecte ce țin de acest parteneriat.

Lecția publică a fost deschisă de către rectorul Academiei, Sergiu Plop, care a specificat importanța acestei activități pentru studenți. Despre importanța evenimentului a menționat și Gheorghe Oarza, șeful departamentului Direcţia politică de apărare şi planificare a apărării, unul dintre invitați.

„Este un subiect foarte important. Noi avem o colaborare foarte strânsă cu NATO. Trebuie să înțelegem că NATO nu este un tanc sau o clădire care vine și se instalează în Republica Moldova. NATO sunt acele țări membre cu care avem o colaborare bilaterală”, a menționat Oarza.

DSC_0147

DSC_0162

#Procesul de Extindere NATO: Mituri și Realități

În spațiul public se vehiculează foarte multă informație incorectă despre NATO, anume din acest considerent, Adrian Baluțel, Expert Asociat, Institutul pentru Politici și Reforme Europene”, le-a vorbit studenților despre cele mai populare mituri legate de parteneriatul dintre NATO și Republica Moldova, specificând care lucruri sunt adevărate și care nu.

Astfel, studenții au aflat despre faptul că afirmațiile de genul: „Moldova este forțată să adere la NATO” sau „NATO are baze militare pe tot globul” nu sunt adevărate, iar cel mai des acestea sunt utilizate cu scopul de a manipula opinia publică sau din neștiință.

DSC_0201

#Cum percep moldovenii subiectele de securitate și apărare

Ana Negru, Coordonatoare de Programe, Centrul de Informare și Documentare privind NATO din Moldova, le-a prezentat studenților rezultatele unui sondaj, care reflectă percepțiile cetățenilor Republicii Moldova față de subiectele de securitate și apărare.

„Este important să vedem dacă oamenii cunosc despre NATO. Conform sondajelor, 27% din oameni cunosc despre această alianță. În schimb, proiectele implementate și colaborare dintre NATO și Moldova este cunoscută doar pentru 16%”, a menționat Ana Negru.

DSC_0228

Totodată, Ana Negru a vorbit și despre cum putem contracara stereotipurile prin activități de informare. Principalele repere în acest sens au fost comunicarea strategică, informarea și colaborarea între instituții.

„Centrul de Informare și Documentare privind NATO din Moldova organizează mai multe activități de informare în diverse instituții, și încercăm prin intermediul acestora să promovăm cultura de securitate”, a menționat Ana.

DSC_0217

#Cooperarea dintre Republica Moldova și NATO

Gheorghe Oarza, șeful departamentului Direcţia politică de apărare şi planificare a apărării, a discutat cu studenții despre proiectele care au fost implementate în Republica Moldova, datorită parteneriatului cu NATO.

„Important este să înțelegem că NATO nu vine să ne propună ceva, noi trebuie să mergem să spunem de ce avem nevoie. NATO ne respectă integritatea și statutul de neutralitate. Noi trebuie să ne concentrăm pe proiecte și aspecte tehnice, și să înțelegem cum le putem implementa în Republica Moldova”, a menționat Oarza.

DSC_0239

#Impresiile studenților

Studenții au venit cu întrebări și s-au angajat în discuții. Tinerii au menționat că astfel de evenimente sunt importante pentru cunoștințele lor generale, dar și pentru activitatea lor profesională.

Cristina Munteanu este studentă în anul IV, la specialitatea infanterie. Tânăra spune că prin intermediul acestui eveniment, a reușit să afle mai multe despre activitatea NATO.

„Deși cunoaștem despre activitățile NATO, astăzi am reușit să aflăm și alte lucruri noi. Pe mine m-a interesant, în special, organizația CIMIC (Cooperarea Civil-Militară), deoarece am și teza de licență pe această temă. Din acest motiv, am vrut să aflu viziunea NATO asupra acestei organizații. În urma întrebărilor, mi-a fost comunicat faptul că militarii cu civilii sunt într-o strânsă legătură și implementează proiecte împreună”, a menționat Cristina.

DSC_0189

Vladislav Cazacov este student în anul I, la specialitatea conducerea subunităților de artilerie. Tânărul ne-a spus că a participat pentru prima dată la un astfel de eveniment, organizat în cadrul instituției.

„Este un eveniment foarte util. Am aflat lucruri noi ce țin de miturile și realitățile despre NATO pentru că, într-adevăr, ceea ce reflectă mass-media de astăzi este diferit de ceea ce este adevărat. Un alt moment este legat de proiectele pe care le realizează Moldova, în parteneriat cu NATO. Desigur, aceste lucruri sunt importante pentru informarea și documentarea noastră”, menționează Vladislav.

DSC_0141 DSC_0164 DSC_0248

În cadrul proiectului „Tineri pentru NATO” vor fi organizate încă o lecție publică, dar și o școala de vară pentru studenții din Republica Moldova în perioada 21-23 iunie 2019. Pentru a fi la curent cu activitățile proiectului, urmărește site-ul www.ipre.md, dar și pagina de facebook a Institutului pentru Politici și Reforme Europene .

Proiectul „Tineri pentru NATO – @70 Ani de Pace și Securitate în Europa” se desfășoară în perioada 1 martie – 30 iunie 2019 și este implementat de către Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind NATO din Moldova și portalul Diez.md.

Taguri: ##youth4NATO
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente