Mai multe străzi din Orhei, inclusiv trotuarele, sunt măturate și spălate cu apă și șampon special, în cadrul unei acțiuni inițiată de Primăria municipiului Orhei. 

La curățarea străzilor sunt implicate aproape 20 de autospeciale. Dintre acestea, 2 tractoare Belarus dotate cu tehnică specială, spală asfaltul cu șampon. Lucrările au început la ora 5:00 dimineața cu măturarea și spălarea străzii Vasile Lupu, după care muncitorii s-au mutat pe străzile M. Eminescu, Ștefan cel Mare, str. Chișinăului.  De asemenea, în prima jumătate a zilei, a fost curățat și Rondul de la intrarea în oraș.

Orheiul este, de altfel, primul și singurul oraș din Moldova care a achiziționat tehnică specială și spală străzile cu soluții speciale pe bază de șampon și apă.

foto foto1 foto2 foto4 foto5