(foto) Oamenii La La Play. Cunoaște-o pe Kamilla Kazbekova, tânăra din Kazahstan care a explorat Moldova timp de 12 zile

collage

Expediția de muzică clasică La La Play a ajuns în acest an la cea de-a II-a ediția și a reușit să adune 10 muzicieni din mai multe țări. Kamilla Kazbekova este o tânără originară din Kazahstan, care a venit să descopere Moldova pentru o perioadă de 12 zile, să participe în cauzele sociale de aici și să aducă muzica academică unde aceasta încă nu a răsunat.

Viola, instrumentul care o reprezintă

Pasiunea pentru muzică a Kamillei se trage din familie. Tânăra spune că de mică asculta mereu clasicii mondiali. „Încă de când m-am născut, din maternitate când plângeam, mama îmi punea Mozart și eu mă linișteam”.

Pentru muziciană, fratele mai mare era un exemplu pe care se străduia mereu să îl urmeze. Atunci când acesta a călcat pentru prima dată pragul școlii de muzică, Kamilla a insistat să meargă și ea acolo. „Am plâns foarte mult, pentru că îmi doream și eu să fac muzică. Până la urmă lacrimile și-au făcut treaba, iar părinții m-au dus la școala muzicală chiar în următoarea zi”.

IMG_4279JPG

Kamilla a ales să studieze viola, un instrument care o reprezintă în toată complexitatea ei. „Am ales acest instrument probabil mai mult din cauza unor stereotipuri din societate, care spun că baletul, vioara, actoria ar fi doar pentru fete. Până la urmă m-am îndrăgostit de acest instrument și a ajuns să mă reprezinte totalmente. Când pentru prima oară am luat viola în mână, eram în al nouălea cer de bucurie”.

IMG_3904

Cea mai frumoasă zi din viață

Tânăra își amintește că ziua în care pentru prima dată a ținut viola a coincis cu un dar de preț de la părinți, o pisicuță. „Probabil această zi a fost una dintre cele mai frumoase din viața mea”.

După școala muzicală din orașul de baștină, Kamilla a plecat la Moscova unde a făcut colegiul de muzică și a trecut concursul pentru înmatriculare la Academia de Muzică din Moscova numită în cinstea lui Cehov. Actualmente tânăra își face studiile în anul II la Conservator.

IMG_3827

„În colegiu n-am intrat din întâmplare. Am câștigat un concurs național, apoi internațional, și după acel concurs mi-au zis să încerc să dau documentele la Moscova. Părinții mă susțin în mare parte doar material, cuvintele calde și discuțiile sufletești nu ne prea sunt caracteristice, cu toate acestea, indiferent în ce colț al lumii ajungem, ne iubim la fel de tare”.

IMG_3140JPG

„Mi-a plăcut mult evoluția de la Bender”

Fiind din Kazahstan, Kamilla a ajuns în La La Play din întâmplare pură. „Prietenul meu face parte din Moldovan National Youth Orchestra, el e din Moldova și noi învățăm împreună la Conservator. Mi-a spus că se face o asemenea expediție și că e nevoie de o violonistă. M-am pregătit mult, mi-am încercat forțele și într-un final am reușit”

IMG_3515JPG

IMG_3824

Pentru Kamilla experiența în La La Play este prima de acest gen. „Sunt pentru prima dată într-o expediție muzicală și simt că am crescut nițel ca artistă, pentru că practica care am primit-o e de neprețuit. Mi-a plăcut cel mai mult să evoluez la Bender. Oamenii erau foarte primitori, iar muzica pe care o cântam era potrivită locului, Cetatea Tighina”.

Paralela dintre cultura Moldovei și cea a Kazahstanului

Tânăra e pentru prima dată în Moldova și spune că a avut parte de o experiență pe cinste. „Îmi place foarte mult temperatura de aici. La Moscova mereu e sumbru și frig, iar aici am parte de zile cu soare și piersici, mulți piersici”.

Fiind din Kazahstan, Kamilla involuntar duce o paralelă dintre cultura muzicii clasice din Moldova și țara în care s-a născut. „E cam aceeași, pentru că și mentalitatea oamenilor și cultura noastră e asemănătoare. Deși, se simte specificul publicului moldav, mie îmi place mai mult reacția oamenilor cărora le cânt, decât locul în care cânt”.

IMG_4282JPG

Muzica pentru tânăra muziciană înseamnă ceva mai mult decât câteva note muzicale adunate împreună. „Eu cred că omul este născut pentru ca să trăiască fericit și să creeze frumosul. Frumosul am în vedere că e dansul, muzica, pictura, sculptura. Dar din arte, mie cel mai mult îmi place muzica. Am înțeles asta anu acesta, când omul crește, uneori înțelege că ceva nu e corect, iar în aceste clipe muzica te ajută cel mai mult. Când cânți, devii mai vesel, iar atunci când îți mai place și ceea ce cânți, primești o plăcere dublă”.

„Muzica poate fi o afacere”

Pe data de 23 august expediția La La Play a ajuns la Corten, Taraclia în stâna familiei Sabia. Muzicienii La La Play au cânta Bach și Mozart printre 60 de oi de rasa franceză Ile de France, importante pentru prima dată în Moldova datorită unui grant oferit de Uniunea Europeană prin programul SARD, realizat de PNUD.

IMG_2698

În contextul în care La La Play promovează micii antreprenori, Kamilla spune că muzica poate fi și ea o afacere. „Cred că dacă omului îi plac banii, el poate face business din tot. Nu cred că asta este neapărat rău, noi trăim ca să creăm ceva, iar ceea ce creăm trebuie să ne aducă un venit. Ca să faci mulți bani, trebuie să cânți bine și să ai câte 6-8 ore de repetiții zilnic, este foarte epuizant și dacă o vei face doar pentru bani vei pierde prea multă energie. Muzica e total diferită când o faci pentru că vrei să-ți urmezi visul și atunci când pur și simplu vrei o recompensă materială”.

IMG_3518JPG

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente