Vinul rosé vine ca o completare în spaţiul dintre vinul roşu şi cel alb. Dar nu trebuie să uităm despre faptu că acest tip de vin are propria lui personalitate. Este caracterizat de gusturile proeminente ale fructelor, florilor, citricilor sau pepenelui, cărora li se adaugă arome plăcute de plante verzi proaspete. Fireşte, în funcţie de tipul de struguri aleşi, vinul rosé poate căpăta o varietate bogată de savori.

Acest tip de vin este obţinut atunci când cojile strugurilor roşii sunt lăsate la fermentat doar pentru o scurtă perioadă de timp alături de pulpă. Vinurile roşii, drept exemplu, sunt obţinute adesea după ce strugurii au fost lăsaţi să fermenteze săptămâni bune, în timp ce, în cazul vinurilor rosé, aceste capătă culoarea în numai câteva ore. Producătorul de vin are controlul absolut asupra culorii vinului şi ştie exact când trebuie să îndepărteze cojile strugurilor roşii, responsabile de pigmentare.

Există trei modalităţi primare prin care se poate obţine vinul rosé

# Prima metodă este cea a macerării. Aceasta este pusă în aplicare atunci când strugurii roşii sunt lăsaţi la macerat, în suc propriu pentru o anumită perioadă de timp, iar apoi întregul amestec se transformă în vin rosé. Graţie simplităţii sale, metoda macerării este probabil cea mai răspândită alternativă prin care se obţine vinul rosé. Ea este folosită în special de francezi, în regiuni ca Provence sau Languedoc – Roussillon, acolo unde vinul rosé are importanţă aparte, aşa cum se întâmplă şi cu vinul roşu sau cu cel alb.

# Metoda sângerării. Se numeşte astfel deoarece are loc în primele ore din procesul de producţie a vinul roşu, atunci când o parte din must este lăsat să „sângereze”, iar apoi este luat şi pus într-o cuvă separată, din care va deveni vin rosé! Această metodă este răspândită mai ales în podgoriile californiene renumite pentru vinurile roşii alese pe care le produc, Napa şi Sonoma.

# Varianta a treia, adică metoda amestecului. Vinul rosé se situează undeva între vinul roşu şi cel alb. Ei bine, metoda amestescului face referire exact la acest lucru şi constă în adăugarea unei mici cantităţi de vin roşu într-o cuvă de vin alb pentru a obţine vin rosé.

Photo Credit: blans.hu

Photo Credit: blans.hu

Cum deguști corect un vin

rose1

# Primul contact este vizual. Uitându-te la un vin, poţi deja să-ţi faci o părere cu privire la vârsta lui, la varietatea de struguri din care provine sau dacă are vreun defect. De pildă, culoarea vinului din pahar în faţa unui fond alb îţi poate spune dacă vinul este tânăr sau nu. Ține paharul înclinat în faţă la 45 de grade şi observă-l puţin. Un vin uşor, fresh, tânăr va avea o culoare deschisă. Un vin corpolent, mai dulce sau mai vechi, va avea o culoare mai închisă.

# Plimbă vinul puţin rotind paharul şi, după ce s-a aşezat, uită-te la urmele lăsate pe margine. Sunt numite „lacrimile vinului“. Cu cât sunt mai înalte şi mai groase, cu atât intensitatea alcoolului este mai mare.

# Al doilea simţ care trebuie pus la treabă este mirosul. Se spune că aproape tot ce trebuie să ştii despre un vin afli mirosindu-l. Plimbă un pic vinul în pahar, roteşte-l. Apoi, nu ezita să bagi nasul în pahar şi să miroşi adânc. Primul „miros“ este cel mai important şi înseamnă aproape jumătate din experienţa degustatului. Aromele pe care le simţi atunci te vor însoţi pe toată perioada degustării şi îţi vor îmbogăţi experienţa.

# Gustul îţi va confirma in­for­maţiile oferite de nas. Este de preferat să ţii nasul în pahar în timp ce iei prima înghiţitură şi să bei un pic de apă înainte, ca să scapi de aromele puternice pe care le-ai dobândit anterior de la o cafea sau ceva mentolat, de exemplu. Vinul nu se soarbe, prima înghiţitură trebuie să fie normală şi să o plimbi un pic în gură pentru a simţi întregul corp al vinului, scrie capital.ro.

Photo Credit: Jenychooz

Photo Credit: Jenychooz

Cu ce bucate se potrivește vinul rosé

rose2

# carnea de curcan merge cu toate cele trei declinări ale vinului – roșu, alb și rosé;

# fructele de mare, la fel ca peștele, se potrivesc cu vinurile albe dar și cu cele rosé;

# sushi, fructe de mare – astfel de preparate ne duc cu gândul la mare și relaxare, iar experiența este cu atât mai ușor de imaginat dacă asociem vinuri albe seci sau rosé care șoptesc enigmatic arome distinse;

# piept de raţă afumat – carnea de rață, asemeni celei de curcan, permite o universalizare a opțiunilor – poți alege orice vin sec – roșu, alb sau rosé;

# clătite – vin alb dulce sau rosé;

# baclava – vin alb dulce sau rosé.

Photo Credit: lesgrappes.com

Photo Credit: lesgrappes.com

Cum determini după culoare gustul unui rosé

RoseColors-768x1024

 

 

 

 

#1. Grapefruit;

#2. Căpșună;

#3. Vișină acrișoară

#4. Vișină dulce

#5. zmeură

#6. Cășună sălbatică

#7. Portocală roșie

#8. Sos de zmeură

#9. Ardei roșu gras

#10. Stafide negre

#11. Mure

#12. Gem de pomușoare

 

 

 

 

 

***

„DeVin&DeGust” este primul festival al deliciilor oeno-gastronomice din regiunile cu Indicație Geografică Protejată ale Moldovei. Te așteptăm pe 26 august, de la ora 11.00, pe teritoriul la Complexului Etno-Cultural VATRA (șos. Chișinău-Ungheni, km 32) la o sărbătoare a gustului, aromelor și tradițiilor autohtone, destinată întregii familii.

Evenimentul celebrează Vinul Moldovei asortat cu bucate tradiționale și cultura specifice fiecărei regiuni cu Indicație Geografică Protejată (IGP) din Republica Moldova. Festivalul „DeVin&DeGust” este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, Uniunile Viti-Vinicole cu IGP „Codru”, „Ștefan Vodă” , „Valul lui Traian” și Asociația Producătorilor de Brandy și Divin, cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, Proiectului USAID Agricultură Performantă în Moldova (APM cu scopul de a pune în valoare potențialul oeno-gastronomic al regiunilor cu Indicație Geografică Protejată, sporind notorietatea brandului de țară Vinul Moldovei și a vinurilor de calitate cu IGP.