(foto) Neprevăzutul cotidian, tăinuit în fotografiile de stradă ale unui artist român

16569278107_c43a337e86_b
Foto: PC: Andrei Mihai Cristian

Andrei Mihai Cristian este un fotograf român, care a prezentat pe blogul său o selecție de poze pe care le-a captat în stradă, fixând momente pe care, deseori, trecând pe alături, nu le observăm.

Fotografia de stradă e o oportunitate de a descoperi oamenii orașului, emoțiile și obiceiurile lor în cele mai prețioase clipe.

„Îmi place să fotografiez pe stradă. Situațiile inedite, neprevăzutul sunt câteva motive pentru care îmi car aparatul după mine ori de câte ori doresc să mă relaxez. Îmi place să relaționez, să comunic, să mă implic. Așa am început această călătorie în arta fotografiei: ieșind, privind, surprinzând momente inedite. Toată esența este să crezi în ceea ce faci și să privești fotografia ca pe un mod de relaxare, nu ca pe o obligație. Restul vine de la sine…”, a afirmat fotograful român.

„Fotografia este arta de a fura o clipă de timp, cu care, poate, nu te vei mai întâlni”, meditează Andrei Mihai Cristian.

 

PC: Andrei Mihai Cristian
PC: Andrei Mihai Cristian
PC: Andrei Mihai Cristian
PC: Andrei Mihai Cristian
PC: Andrei Mihai Cristian
PC: Andrei Mihai Cristian
PC: Andrei Mihai Cristian
PC: Andrei Mihai Cristian
PC: Andrei Mihai Cristian
PC: Andrei Mihai Cristian
PC: Andrei Mihai Cristian
Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente